Parodontologie

  • Home
  • Parodontologie

Boala parodontala sau parodontoza reprezinta acea afectiune cronica la nivelul gingiilor si tesuturilor care sustin dintii

Aceasta boala parodontala este de origine infectioasa si este cauzata de catre bacteriile din cavitatea bucala. Semnele care insotesc boala parodontala includ sangerarea gingiei la periajul dentar, inflamarea gingiei, schimbarea culorii gingiei din rosu in albastrui, dar si o durere difuza la nivelul gingiei.

Cauzele care duc la aparitia bolii parodontale se refera la o igiena orala deficitara, fumatul si stresul prelungit care duce la scaderea imunitatii. Boala parodontala se manifesta sub diferite forme, in functie de gravitate si stadiul de avansare al bolii. Astfel avem prima forma, si anume gingivita, aceasta fiind si forma cea mai usoara. Urmeaza forma de parodontoza marginala cronica superficiala care este caracterizata prin sangereri spontane sau in timpul periajului, iar cea de-a treia forma este parodontita marginala cronica profunda, aceasta fiind etapa in care apare si mobilitatea dintilor si in aceasta faza apare si riscul de pierdere a dintilor.

Tratamentul bolii parodontale este dat de faza in care se afla boala. Stadiul bolii este stabilit de catre un medic stomatolog in urma unei consultatii. Tinand cont de evaluarea efectuata de medicul stomatolog, tratamentul bolii parodontale poate consta in periaj profesional si detartraj, sau tratament medicamentos cu antibiotice, dar si tratament local cu diferite substante care sa combata flora bacteriana si inflamatia gingiilor. In cazurile mai grave in care boala parodontala a avansat destul de mult se va apela la chiuretaj la nivelul gingiilor. De asemenea, tratamentul cazurilor grave de parodontoza implica si adaugarea de tesuturi gingivale si tesuturi osoase.

Toate drepturile rezervate | Site creat de Interweb Design